Aseara s-a deschis expozitia mea de icoane pe panza la
Libraria Bizantina (str. Bibescu Voda nr. 20).
M-a bucurat acest eveniment din multe puncte de vedere. A
face o expozitie inseamna multa zbatere, emotii, intalniri... lucruri cu care
nu mai esti obisnuit atunci cand te afli ori pe schela ori in atelier. Asezarea
lucrarilor, impreuna cu Alexandru Coman, asezarea invitatiilor, asezarea
locului unde sa vorbim, reasezarea standurilor cu carti pentru asezarea unor
intalniri ulterioare – toate aceste asezari au de fapt legatura cu o asezare
interioara. Simt ca m-am asezat pe un drum, ca unele s-au limpezit si altele
s-au conturat, ca aceasta asezare a venit cu noi intrebari ca raspuns unor
interogatii mai vechi.
Asezarea presupune un loc in care stai, cel putin pentru
un timp, tu sau lucrul tau (ceea ce totuna poate fi). Locul pe care, prin
prisma deschiderii unei expozitii, l-am construit alaturi de echipa Librariei
Bizantine mi-a aratat ca este mai bine sa te atasezi unui spatiu anume, cu o
identitate culturala legata intim de ceea ce faci, decat intr-un oricare spatiu,
destinat doar unei expuneri temporare.
Vernisajul in sine nu a fost unul comparabil cu
intelegerea clasica a acestui eveniment. Lucrarile fiind asezate pe pereti, am
putut sa ne amestecam printre ele, ca niste martori, asa cum erau si cartile
prezente acolo si celelalte obiecte, pe care le descoperi scotocind prin
ungherele acestei atat de atipice (si tocmai de aceea frumoase) librarii.
Ii multumesc lui Alexandru Coman si echipei pe care o coordoneaza
pentru darul pe care mi l-au facut prin organizarea acestui eveniment.
Un dar cu atat mai important pe care l-am primit a fost
reintalnirea cu prietenul meu, Vladimir Bulat. Nu ne-am vazut de prea multe ori
(si prea putine au fost discutiile clare despre profesie sau despre lucrarile
pe care le faceam) in perioada ce s-a scurs pana aseara de la prima mea
expozitie, dedicata tot Bunei Vestiri, dar organizata intr-o alta locatie, in
preajma Sfintelor Pasti. Bucuria de a intelege ca nu trebuie sa te vezi prea
mult ca sa te cunosti a fost dublata de felul in care Vladimir a stiut sa
vorbeasca cu mine nu doar despre mine, sa-mi spuna lucrurile care imi sunt cu
adevarat folositoare, sa ma tempereze si sa imi dea curaj. Pentru o astfel de
abordare, una cu adevarat importanta in lucrul oricarui artist, nu stiu cum sa
multumesc. Sper doar ca, in timp, sa pot crea contextul necesar unor noi si tot
atat de frumoase intalniri.
Multumesc
tuturor celor care sunteti alaturi de mine. Multumesc
celor care m-au sprijinit, si de data aceasta, cu bucurie si mai ales cu
profesionalism, Square Media (Alexandru Braniste, Eugen Vasile, Cosmina Chituc),
Inkorporate Print (Marian Tudorache), MMK Print (Virgil Popescu). Multumesc
familiei si prietenilor mei, care ma insotesc de fiecare data, dandu-mi astfel
curajul de a continua.
Expozitia va ramane deschisa pana in 6 ianuarie 2014 si
poate fi vizitata de luni pana vineri intre orele 9 si 20, iar sambata intre 9
si 14. Cateva dintre lucrarile pe care le-am expus nu erau inca finalizate. Pe
parcursul acestei perioade, le voi lua pe rand la atelier, le voi termina si va
voi anunta cand se reintorc pe simeza. Va voi anunta aceste noi intalniri la care va astept cu mult drag!
In incheierea serii precedente am aflat inca un lucru pe
care il pun si eu in incheierea acestui text. Libraria Bizantina sarbatoreste
anul acesta 10 ani de cand si-a deschis portile. Este minunat ca, atunci cand
vrei sa celebrezi un anume moment cronologic, sa o faci asa cum le faci pe
toate celelalte, cotidiene. Sa fii si atunci la fel de onest asa cum este munca
ta de zi cu zi.
Ziua acestei sarbatoriri a fost 3 decembrie. La multi ani
si multumesc!
felicitari, toate icoanele sunt superbe!
RăspundețiȘtergeremultumesc :) Doamne ajuta!
Ștergere